Simona Halep s-a retras de la Stuttgart, deși făcuse deplasarea în Germania. Motivul prezentat de tenismenă

Simona Halep s-a retras de la Stuttgart, deși făcuse deplasarea în Germania. Motivul prezentat de tenismenă
Publicat: 23/04/2019, 13:23

Accidentată la șold în timpul meciului cu Caroline Garcia, din Fed Cup, constănțeanca a făcut deplasarea în Germania, dar, după o discuție pe care a avut-o cu staff-ul său medical a luat decizia de a nu participa la turneul pe care l-a câștigat în 2015.

De altfel, decizia era ușor de anticipat, în contextul în care Halep a depus un efort fizic uriaș de-a lungul celor trei meciuri pe care le-a jucat la Rouen în decursul a doar două zile: „M-am lovit la finalul tie-break-ului și acum mă doare din ce în ce mai tare. Cât am fost pe teren, nu am simțit așa tare, pentru că era și adrenalina. Corpul se răcește acum și fiecare accidentare doare mai tare”, declara Simona, la finalul victoriei cu Garcia, care a dus scorul întâlnirii Franța – România la 1-2.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×